Autorizatii de mediu

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Autorizatii de mediu.


04 Mai
Luni
Autorizatii de mediu

Enel şi E.ON, împreună cu Termolectrica vor realiza un proiect de 1 mld. euro la CET Brăila

96628maxim.jpgCompaniile Enel şi E.ON au acceptat să participe, împreună cu producătorul de stat Termoelectrica, la un proiect de circa un miliard euro pentru construcţia unei unităţi noi la CET Brăila.

“Pe 30 noiembrie am primit două scrisori, de la Enel şi E.ON, în vederea participării împreună cu Termoelectrica la o investiţie greenfield la centrala Brăila. Concluzia a fost că este posibilă o colaborare în trei la acest proiect”, a declarat Ioan Ungureanu, directorul general al Termoelectrica, citat de Mediafax.
Oficialul a mai spus că în cel mult două săptămâni va avea loc o întâlnire tripartită, la cererea celor două companii, referitor la stabilirea etapelor următoare de dezvoltare a investiţiei.
Proiectul se referă la construcţia de la centrala Brăila a unui grup nou de producere a energiei, cu o capacitate de 700-900 MW, care va utiliza drept combustibil cărbunele. “Important este că Enel şi E.ON au convenit să colaboreze pentru acest proiect. La această întâlnire, pe care suntem în curs de a o perfecta, vom discuta propunerile finale ale celor două companii şi vom stabili calendarul negocierilor, pentru a începe efectiv această investiţie”, a spus Ungureanu.
În următoarele luni vor începe studiile de fezabilitate
Enel şi E.ON vor realiza în următoarele luni studiul de fezabilitate al proiectului, precum şi studiul de piaţă şi de racord al noii unităţi energetice la sistemul naţional.
În compania care va fi înfiinţată pentru acest proiect, producătorul român va deţine până la 10% din capital, reprezentat de activele existente, respectiv teren, accesul la reţeaua naţională de transport a energiei şi accesul la combustibil, la Portul din Brăila şi la depozite de cărbune însă, structura noii firme va fi definitivată până la sfârşitul anului.
Concomitent Termoelectrica desfăşoară proceduri de selecţie a investitorilor şi la centralele Doiceşti, Galaţi şi Borzeşti, în vederea construcţiei unor grupuri greenfield de producere a energiei cu capacităţi instalate de 700 MW-900 MW fiecare, a căror construcţie, dacă va începe anul viitor, va fi finalizată în 2012-2013.
Companiile care au intrat în ultima etapă a selecţiei pentru construcţia unei unităţi noi la Doiceşti sunt belgienii de la Electrabel, Enel, Gaz de France şi firma americană AES Corporation, precum şi două consorţii, dintre care unul este format din Electricite de France International şi Edison, iar al doilea din Mechel International Holding şi Centralele Electrice Ungare.
Investitorii cer prelungire a termenului peentru proiectele de la Galaţi şi Borzeşti
Investitorii interesaţi de alte două proiecte greenfield, la centralele Galaţi şi Borzeşti, au solicitat Termoelectrica o prelungire a termenului în care să prezinte oferte angajante.
“La Galaţi şi Borzeşti, mai toţi au cerut o extindere de termen, şi le-am dat timp să vină cu oferte până în jur de 20 ianuarie 2008. Au motivat că nu au timp să pregătească ofertele şi sper ca până la finele lui februarie să decidem cine va face proiectele”, a spus Ungureanu. La centrala Galaţi s-au precalificat Enel, Electrabel, Gaz de France, AES Corporation, Edison şi CEZ. Pentru proiectul de la Borzeşti au depus scrisori de interes Enel, Electrabel, AES Corporation, Gaz de France, CEZ, E.ON şi un consorţiu format din Electricite de France International şi Edison. Potrivit lui Ungureanu, Ministerul Economiei şi Finanţelor , acţionarul majoritar al Termoelectrica, susţine proiectele derulate de producătorul de energie.
“Conducerea ministerului a înţeles că în loc ca Termoelectrica să fie proprietar a patru centrale cu pierderi, să fie acţionar minoritar la patru centrale profitabile. Avem susţinerea MEF pentru aceste proiecte”, a mai spus Ungureanu.
Termoelectrica deţine trei filiale de producţie, respectiv Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti şi Electrocentrale Galaţi, precum şi patru sucursale, fără personalitate juridică - Borzeşti, Brăila, Doiceşti şi Paroşeni.

Sursa: Curierul National

, ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Autorizatii de mediu este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB