Autorizatii de mediu

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Autorizatii de mediu.


04 Mai
Luni
Autorizatii de mediu

Legislaţia de mediu, contestată

Un grup de şase state membre ale UE, printre care şi România, au decis să blo­cheze pachetul de modifi­cări ale legisla­ţiei de protecţia mediului propus de Co­mi­sia Europeană, pentru a negocia con­diţii mai avantajoase pentru companiile industriale locale, transmite Reuters.
emisii poluante
Astfel, România, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Polonia şi Grecia au încheiat, la iniţiativa guvernului de la Varşovia, o înţelegere prin care vor solicita noi dezbateri asupra modificărilor care trebuie aduse legislaţiei de combatere a schim­­bărilor climatice, potrivit oficialilor po­lo­nezi. Constituirea unui bloc minoritar care se opune iniţativei ar putea forţa Comisia Europeană să caute o soluţie de compromis, potrivit agenţiei in­ter­na­ţi­o­na­le de presă. “Ministrul Mediului din Polonia, Maciej Nowicki, a semnat, în Grecia, un acord referitor la pachetul destinat protecţiei mediului. Avem suficiente voturi pentru blocarea iniţiativei”, a declarat pentru Reuters reprezentantul cabinetului lui Nowicki, Joanna Mackowiak. Planul Comisiei Europene presupune reducerea emisiilor poluante cu o cincime faţă de 1990, până în 2020, iar cea mai importantă măsură implică introducerea unui sistem de licitaţii deschise pentru acordarea de certificate de emisii de dioxid de carbon către companiile din energie, începând cu 2013, respectiv industrie, începând cu 2020. Cele şase state doresc să întârzie adoptarea pachetului deoarece consideră că producătorii locali de energie nu vor dispune de suficiente fonduri pentu a concura cu giganţi precum grupul german E.ON pe piaţa liberă a certificatelor de emisii poluante.

Sursa: Jurnalul National

, , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Autorizatii de mediu este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB