Luni
Autorizatii de mediuRosia Montana, taraganata oficial pina in 2009
Comenteaza pe Forum |
Guvernul Tariceanu va refuza sa ia vreo decizie in legatura cu proiectul minier.
Proiectul minier de la Rosia Montana, coordonat de compania Rosia Montana Gold Corporation, va ramine blocat pina in 2009. „In acest an, autoritatile nu vor lua nici o decizie finala legata de proiectul de la Rosia Montana“, a declarat presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Bogdan Gabudeanu, citat de MEDIAFAX. Potrivit lui Gabudeanu, chiar daca proiectul va primi aviz favorabil, investitia nu va putea fi initiata decit dupa ce licenta va fi reactualizata, ceea ce inseamna o perioada de pina la sase luni.
„Daca proiectul va fi aprobat, investitorul trebuie sa prezinte ANRM noi documente referitoare la cantitati, termene, studiu de fezabilitate reactualizat. Avind in vedere ca trebuie analizate mii de documente, cred ca va dura cel putin cinci-sase luni sa putem acorda noua licenta“, a explicat seful ANRM. Aceeasi opinie a fost impartasita si de reprezentantii companiei, care au anuntat, in noiembrie 2007, ca, daca procesul de autorizare a proiectului Rosia Montana va fi reluat, va mai dura sase luni pentru a completa procesul si apoi inca doi ani pentru construirea minei.
Oficialii Gabriel Resources, actionarul majoritar al companiei Rosia Montana Gold Corporation, au declarat, la aceeasi data, ca procesul de autorizare ar putea reincepe numai daca se va schimba actualul Guvern, care este „minoritar“. La finele anului trecut, conducerea companiei a anuntat ca va concedia peste 200 de salariati, ca urmare a restringerii activitatii, dupa ce proiectul nu a primit avizele de mediu necesare derularii investitiei.
Compania romano-canadiana intentioneaza sa deruleze o investitie de aproape un miliard de dolari pentru exploatarea celui mai mare zacamint auro-argintifer din Europa. In urma studiilor realizate in zona, specialistii au descoperit o rezerva de aproximativ 331 de tone de aur si 1.600 de tone de argint. Intentia investitorului a atras protestele organizatiilor ecologiste si ale Academiei Romane, dar si ale autoritatilor ungare. Pe de alta parte, canadienii spun ca nu renunta, mai mult, au anuntat ca intentioneaza sa obtina licente de exploatare a aurului si pentru alte zone. „Am depus cereri pentru mai multe zone din muntii Apuseni, ca de exemplu Baita, Certej si Baisoara”, a declarat Robert Young, directorul financiar al firmei Gabriel Resources.
Source: Cotidianul
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, gabriel resources, rosia montana
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Concedieri si oprirea activitatii la Rosia Montana Gold Corporation
- Exploatarea Roşia Montană, blocată la Ministerul Mediului
- Compania canadiana Gabriel Resources este increzatoare in victoria pe care o va avea la Rosia Montana
- Roşia Montană nu mai este zonă industrială!
- George Soros, «demascat» drept actionar in proiectul Rosia Montana
- Subex si Agricola au primit pasuire de la Agentia de Mediu
Populare
- Vrei sa scrii despre autorizatiile de mediu ? (10)
- Continental AG din Timisoara functioneaza fara autorizatie (1)
- About (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
Recente
- Bacãu - Amendă pentru poluarea mediului
- Raspunsul companiei Stirom la articolul “STIROM polueaza grav zona de Est a Capitalei”
- Curatenie pe plaja! Se demoleaza constructiile ilegale de pe litoral
- Taxa pe vaca i-ar putea costa pe americani 175 de dolari
- Principalele probleme pe care le întâmpină pachetul european energie-climă
- Spitalul din Slatina, nevoit să caute o firmă pentru incinerarea deşeurilor
